Bine ați venit la Istoria reală a Pământului. Nu veți găsi acest material în orele de istorie de gimnaziu sau liceu. De fapt, așa-numitele „puteri” care par să controleze procesul educațional de pe această planetă cu siguranță NU VOR să aveți aceste informații.
Se spune că informația înseamnă putere. Scopul acestei cărți este să vă împuternicească să trăiți o viață trezită, plină de creativitate și compasiune. A ști cum se face că și de ce lucrurile sunt așa cum sunt pe Pământ ne dă fiecăruia dintre noi puterea de a face schimbări eficiente, atât în interiorul nostru, cât și în lume.
Dacă ești fizician, biolog, arheolog, antropolog sau economist, este probabil că acest material îți va provoca cele mai profunde și mai îndrăgite idei pe care le ai despre realitate. Datorită lumii Internetului, ideile prezentate aici pot fi cercetate și investigate complet, iar autorul te încurajează să faci acest lucru.
Această carte explorează mai multe întrebări profunde care au chinuit omenirea de la începutul timpului, inclusiv cele clasice și atemporale precum: „- De ce există atât de multă suferință pe Pământ?” și „- Cum evadăm din închisoarea noastră autoimpusă, de gânduri și credințe negative?”
Vom răspunde și la întrebarea „- Cum se face că am venit pe această planetă mică de la marginea unei galaxii de mărime mai curând medie, cu amestecul nostru rasial și etnic, cu limbile și obiceiurile culturale ale noastre?” De asemenea, vom călca peste unele „vaci sacre”, printre care se află credința că omenirea a evoluat din maimuță și ideea că aceasta este cea mai avansată civilizație care a existat pe Pământ (ambele fiind presupuneri incorecte). Vă îndemnăm să mențineți o minte deschisă în timp ce citiți această carte. Nu acceptați și nu respingeți orbește lucrurile care se spun în ea. Dacă mintea nu este deschisă, nu se poate obține mai multă cunoaștere și înțelepciune. Ați încercat vreodată să turnați un lichid într-un recipient închis? Așadar, dragi cititori, puneți-vă centurile de siguranță și deschideți cartea pentru o călătorie minunată!
NOTĂ: Această lucrare NU este științifico-fantastică. Materialul tipărit este însoțit de un „pachet” de energie, care accelerează considerabil conștientizarea realităților descrise în el, precum și transformarea propriei ființe. Poate fi considerat un manual. Conține enorm de multă informație, pe care mintea conștientă nu o poate percepe la o simplă lectură. O mare parte din aceasta este descărcată în timpul lecturii în mintea supraconștientă, urmând ca ulterior să se precipite treptat în mintea conștientă. Conectarea la vibrația Fondatorilor este suficientă pentru a străpunge „vălurile” energetice care înconjoară sfera planetară a Pământului și pentru a percepe „imaginea de ansamblu”. Vă recomandăm conspectarea sau transcrierea fragmentelor pe care le considerați semnificative.
Cele 5 cărți din această serie, totalizând peste 1.600 de pagini, alcătuiesc un tot unitar. Cu ajutorul lor vă puteți forma o bază solidă de cunoaștere (cultură generală spirituală), utilă ulterior în orice domeniu (metafizică, psihologie, arte divinatorii, Reiki, Reconectarea, tehnica renașterii, respirația holotropică etc.)
Prefață - Ce este nevoie să știți înainte de a citi această carte
Introducere - Natura neliniară a acestei cărți
La început...
Cele trei viziuni principale despre Dumnezeu
Natura spiritului
Timpul liniar și neliniar
Lumină, întuneric și dansul dualității
Toate lucrurile sunt forme de spirit densificate
Evoluția sufletului
Mecanica încarnării
Două forme de creștere: evoluția fizică și evoluția sufletului
Semnificația activării - Nivelul de conștiință dominant al unui sistem planetar
Cauza Originară a problemelor de pe Pământ
Șablonul originar (evoluția de la densitatea a 7-a la a 12-a)
Istoria timpurie a sufletelor
Trauma originară
Vindecarea Cauzei Originare
Dorința sufletului de experiență
Karma asociată cu credința în separare
Roata karmei și spirala înălțării
Natura ADN-ului
Teorii cosmologice
Universul nostru soră
Evoluția sistemelor biologice
Istoria timpurie a Pământului
Cauza Originară revizitată
Istoria cea mai timpurie a rasei umane
Omenirea: 1 miliard î.Ch. - 1 milion î.Ch.
Fondatorii: Dumnezei Creatori
Sistemul stelar Lira/Vega: Originea speciei umane
Migrația în Pleiade
Primii vizitatori umanoizi pe Pământ (circa 900 mil. î.Ch.)
Primele colonii de pe Pământ (100 mil. - 10 mil. î.Ch.)
Oamenii între 10 milioane și 1 milion î.Ch.
Scăderea în vibrație a formelor de viață de pe Pământ
O digresiune în dinamica intervenției extraterestre pe Pământ
Lecții de suflet din Pangeea
Coloniile se reînființează între 10 milioane și 1 milion î.Ch.
Consecințe suplimentare ale Cauzei Originare
Probleme în sistemul solar (5 milioane - 1 milion î.Ch.)
Povestea planetei Maldek
Viața de pe Marte în urmă cu 3 milioane de ani
Reîncarnarea sufletelor întunecate pe Pământ
Interferența diferitelor grupuri extraterestre
Invazia orionienilor: Răzvrătirea Luciferiană (500.000 î.Ch.)
Sosirea siriusienilor din Sirius A și B și a annunakilor de pe Nibiru (cca. 300.000 î.Ch.)
Draconienii îi invadează și îi posedă pe oameni (cca. 150.000 î.Ch.)
A doua civilizație majoră: Lemuria
A treia civilizație majoră: Atlantida
Cum au ajuns oamenii în locurile în care se află în prezent sau în care se aflau în trecut pe Pământ
Rasele stelare s-au stabilit și s-au relocat pe Pământ de multe ori
Țările din Orientul Mijlociu și mediteraneene
Școlile de mistere din Egiptul antic și regiunea mediteraneeană
Mai multe Școli de Mistere - istoria și originea lor
Efectul bisericii asupra Școlilor de Mistere
Școlile de Mistere din perioada modernă
Școli de Mistere de proveniență extraterestră
Triburile africane și originile lor
India și Asia de Sud-Est
Asia de Nord și Centrală, Rusia și China
Popoarele din Europa de Est
Nordul și vestul Europei
America de Nord
Triburile din America Centrală și de Sud
Toltecii, aztecii, incașii și poporul quechua din America de Sud
Triburile din Australia și Noua Zeelandă
Decăderea suplimentară a omenirii prin experimentare genetică
Andromedanii, zetanii și rasele hibride (essassanii, hathorii etc.)
Tratatul de pace din Orion și modul în care a influențat Pământul
Mai multe lucruri despre bariera de frecvențe și carantina Pământului
Controlul mass-mediei și educației
Finanțarea războaielor: Dezbină și cucerește
Posedarea astrală: Hrănirea din emoții negative
Illuminati și Noua Ordine Mondială
Sistemul bancar și financiar
Monopolul medical
Agenda depopulării
Modificarea condițiilor meteorologice și geoingineria
Otrăvirea produselor alimentare și a apei
Coșmarul deșeurilor nucleare și accidentele nucleare
Monopolul petrolului
Uraniul sărăcit și acumulările de chimicale
Suprimarea tehnologiilor noi
Un ultim cuvânt despre atacul domnilor întunecați asupra Lucrătorilor întru Lumină
Transcenderea religiei
Noua psihologie
Vindecarea corpului fizic
Tehnici de vindecare holistică și tratamente medicale
Sisteme energetice noi
Comunități spirituale autosustenabile
Iluminarea
Înălțarea - etapele ei
Cum să vă ridicați vibrația și să o mențineți înaltă
Cum să vă dezvoltați capacitățile psihice și intuitive
Cum să transcendem lumile mai dense
Tehnici pentru înălțare
Încheiere
Sinele mai înalt al lui Sal
Flacăra geamănă a lui Sal, Leah
Arcturienii
Fondatorii
Domnul Sananda
Zeița Isis
Thoth
În urmă cu peste 1 miliard de ani, un grup de Dumnezei Creatori, cunoscut sub numele de Fondatorii, a perfectat forma umană. Dumnezeu-Sursa a dorit o cale de a experimenta dimensiunile mai dense având stimulare tactilă și vizuală maximă. Deja existau multe forme, printre care se numărau creaturi asemănătoare cu șerpii, reptile, insecte, reptile gigantice zburătoare etc.
Fondatorii, care se aflau foarte departe de tărâmurile formei, s-au consultat cu multe ființe care locuiau în densitatea a 7-a a sistemului stelar Vega, aflat în constelația Lira. Împreună au conceput un vehicul de lumină ce avea cap, trunchi, brațe, picioare și sensibilitate la energiile mai dense. Inițial, această formă a fost proiectată pentru a avea o experiență mai profundă a densității a 7-a, dar, treptat, Fondatorii au descoperit moduri de a menține această formă în viață pentru perioade lungi în densitatea a 6-a.
Forma umanoidă inițială a fost proiectată în sistemul stelar Vega, în constelația Lira. Acest sistem stelar este vizibil de pe Pământ; de obicei, este opus soarelui în timpul echinocțiilor de toamnă și de primăvară în apropierea ecuatorului (desigur, variază în funcție de anotimp și latitudine).
Fondatorii au luat material-sursă din dimensiunea a 12-a și i-au coborât vibrația, folosind cheile și codurile de lumină ale ADN-ului, până când a putut fi creată și menținută o formă de densitatea a 7-a. Acest proces a durat multă vreme în termeni pământești – aproximativ 100 de milioane de ani. Totuși, timpul este destul de diferit în tărâmurile mai înalte, și astfel, din punctul de vedere al Fondatorilor, este posibil să fi părut de câteva săptămâni.
Deși sistemul Lira era un loc minunat pentru nașterea formei umanoide, „guvernul” spiritual al acestei părți a galaxiei a vrut să se mute într-un sistem stelar relativ nou din Pleiade și, astfel, și-a stabilit sediul în Alcyone (stea vizibilă și de pe Pământ). Pentru consiliile galactice însemna mult să aibă o formă capabilă să exploreze densitatea a 7-a, și au decis să supravegheze proiectul și să îl aducă în laboratoarele lor din sistemul Pleiadelor.
În primele zile ale proiectării umane au fost create aproximativ 100 de tipuri diferite de umanoizi. Unii erau hibrizi ai altor tipuri de ADN, printre care se numărau și cele ce semănau cu șerpi și reptile. Aceste forme variate erau create și distribuite în diferite sisteme stelare, pe baza tipului de gravitație și de compoziție chimică a atmosferei diferitelor planete din acele sisteme stelare. În unele cazuri, planetele erau „terraformate” sau făcute prielnice pentru o variație specifică a ADN-ului umanoid. Printre sistemele stelare care au primit diferite tipuri de ADN umanoid s-au numărat Alpha Draconis, Orion, Sirius A și B, Arcturus și multe altele.
Astăzi, forma umanoidă a „evoluat” în peste 100 sisteme stelare diferite, iar variațiile umanoizilor au migrat spre mult mai multe.
Primii vizitatori umanoizi au venit pe Pământ în urmă cu circa 900 de milioane de ani ca cercetași. Ei au văzut că Pământul nu era încă pregătit, sau, mai curând, forma umanoidă nu era încă pregătită pentru colonizare și, astfel, Pământul a fost ignorat pentru destul de multă vreme.
Coborârea în materie avusese loc inițial în sistemele pleiadiene, cu mult înainte ca sufletele să înceapă să se încarneze pe Pământ. În realitate, experimentul „Adam și Eva” –adică trimiterea a doi umanoizi pe Pământ pentru a înființa o colonie– nu a avut loc mai devreme de acum aproximativ 100 de milioane de ani. În realitate, era un grup întreg de umanoizi, nu numai un bărbat și o femeie. Aceea este o alegorie.
În următorii 90 de milioane de ani, pe Pământ au trăit grupuri de umanoizi, dar nu s-au reprodus în cantități semnificative până acum 10 milioane de ani. Motivele pentru acest lucru erau multe, inclusiv climatul neospitalier din multe locuri, precum și prădători din unele din diferitele specii animale. Deși pleiadienii din dimensiunile mai înalte au interferat de destul de multe ori, înaltele consilii pleiadiene au decis să fie stabilită o politică de non-interferență, pentru a vedea dacă oamenii se pot descurca singuri în acest mediu înconjurător provocator.
(...)
(...) moduri prin care oamenii pot să ajungă în anumite locuri și/sau să aibă anumite tehnologii:
Marii gânditori ai unei anumite culturi pot fi influențați telepatic de ființe aflate în tărâmurile mai înalte, mai curând decât cazul în care aceste ființe fac o transformare energetică completă prin procesul walk-in al unui ET sau recurg la încarnare. Dacă o anumită rasă de ET dorește să influențeze omenirea și nu vrea să treacă prin procesul complicat de walk-in sau să aterizeze direct pe Pământ, metoda preferată este să îi inspire pe membrii cei mai avansați în gândire ai unei culturi date prin comunicare telepatică sau, în unele cazuri, prin channeling conștient.
Aceasta este cea mai populară metodă care este aplicată pe Pământ în prezent. Există peste 10.000 de mediumuri umane ale extratereștrilor, care trăiesc astăzi pe Pământ. Desigur, nu toate din aceste mediumuri conștiente și mediumuri de transă se află în comunicare cu rase binevoitoare, dar un procent mare din extratereștrii care se află în comunicare cu oamenii posedă tehnologii avansate.
Cum credeți că a putut să progreseze atât de rapid revoluția computerelor? De unde au venit ideile pentru circuitele integrate și optică? Cine i-a inspirat pe vizionari ca Gene Roddenberry –creatorul seriilor TV „Star Trek– să creeze o poveste care descrie civilizații avansate?
Iarăși, scepticii ar putea să argumenteze că toate sunt în imaginația umană, dar cum explicați explozia de idei într-o perioadă de timp relativ scurtă? – și vrem să spunem foarte scurtă. Lumea de astăzi nu seamănă cu lumea de acum 50 de ani. Astăzi se nasc copii care nu pot concepe să trăiască fără computerele și telefoanele lor mobile, sau chiar fără rețelele lor sociale. Totuși, în urmă cu două generații aceste lucruri erau inexistente pe Pământ.
Dacă această revoluție tehnologică aproape instantanee se întâmplă acum, oare ar fi putut ea să se întâmple în trecut, din motive asemănătoare? Există dovezi mai mult decât ample că extratereștrii au influențat luarea de decizii tehnologice pe Pământ în prezent. Oricine are o minte deschisă poate investiga milioanele de martori, inclusiv relatări la persoana întâi ale unor oameni foarte credibili, cum ar fi piloți ai liniilor aeriene, comandanți militari și alții asemenea. Aceștia sunt oameni care adesea au mult de pierdut prin faptul că ies în față cu povestiri despre întâlniri cu extratereștri.
Există inventatori care relatează că sunt vizitați de extratereștri și li se dau instrucțiuni detaliate despre cum să construiască anumite tehnologii – dispozitive care mai târziu se adeverește că funcționează așa cum a fost plănuit. Desigur, pe Pământ există și forțe care lucrează ore suplimentare pentru a suprima asemenea tehnologii, dar multe grupuri secrete au deja dispozitive care depășesc tehnologiile ce au fost introduse oficial.
Dacă acest lucru se întâmplă acum, iar extratereștrii implicați, în unele cazuri, ne depășesc cu milioane de ani ca tehnologie, atunci oare nu este rezonabil să presupunem că s-ar fi putut întâmpla și în trecut? În acest scenariu prezent vorbim despre influență invizibilă prin transmisiune telepatică, însă în momentul prezent este evident că a avut loc și intervenția fizică propriu-zisă, ceea ce ne duce la secțiunea următoare.
(...)
Grupurile cunoscute sub denumirea de „hiperboreeni” au apărut de fapt în trei locuri. Unul din acestea a fost un grup de pleiadieni care a apărut în nordul Scandinaviei și nord-vestul îndepărtat al Rusiei, lângă Suedia și la nord de orașul modern de azi Sankt Petersburg din Rusia. Treptat, ele au migrat mai departe spre sud în căutare de faună și floră sălbatică abundentă și un sezon de creștere ceva mai lung.
În același timp, un alt grup de pleiadieni nordici a apărut în nordul Siberiei și s-a răspândit treptat spre sud, în Munții Ural și în cele din urmă în lanțul Munților Caucaz.
Concomitent, amestecul din estul îndepărtat al Asiei al culturilor andromedană și pleiadiană s-a răspândit încet spre vest, până când a ajuns la granițele estice ale Uralilor. Unii dintre ei au parcurs tot drumul până la mările Neagră și Caspică și în cele din urmă s-au încrucișat cu triburile din Orientul Mijlociu, care aveau în principal ADN siriusian și orionian.
Câțiva au reușit să migreze chiar și mai departe spre vest, în ceea ce astăzi sunt Bulgaria și România, devenind strămoșii raselor trace.
Astăzi, unii dintre descendenții hiperboreenilor sunt șamani practicanți care trăiesc în regiunea Lacului Baikal din sudul Siberiei. Grupuri de hibrizi pleiadieni și andromedani care trăiau în Mongolia s-au mutat spre nord, în regiunile mai puțin înalte ale regiunii Baikal, unde sezonul de creștere era un pic mai lung.
(...)
Tracii sunt o combinație de hiperboreeni și triburi din Orientul Mijlociu care au apărut după ultima eră glaciară. Puțini au fost supraviețuitorii care au reușit să înfrunte vântul rece, gheața și zăpada în timp ce au migrat spre sud și vest, în timp ce alții au fost luați de pe planetă de rase ET, iar apoi au fost relocați un pic mai la sud. Ei sunt aproximativ jumătate pleiadieni, un sfert orionieni și un sfert siriusieni. Inițial s-au stabilit de-a lungul țărmurilor mărilor Neagră și Caspică, iar apoi, mai târziu, au migrat în Grecia, Bulgaria, România și, într-o anumită măsură, în Ungaria.
Au încercat să înființeze colonii în ceea ce astăzi e Turcia, precum și în Persia, dar au întâlnit multă rezistență din partea strămoșilor timpurii ai otomanilor.
O altă ramificație a tracilor este Vinča , precum și Turdaș – două grupuri care au fost menționate insuficient în jurnalele antropologice. Rămășițe ale acestor civilizații pot fi găsite în țările care alcătuiesc fosta Iugoslavie.
(...)
Acest fragment poate fi distribuit cu condiția să se menționeze cartea din care face parte („Istoria reală a Pământului (Sal Rachele, Fondatorii, Arcturienii 7D, Leah, Sananda, Isis și Thoth)”) și un link spre această pagină - https://www.proxima-mundi.ro/carti/istoria-reala-a-pamantului
Vă rugăm să țineți cont de legislația în vigoare. Pentru orice alte întrebuințări ale informației în afară de recenzii, este necesar să aveți permisiunea prealabilă scrisă a Editurii Proxima Mundi.
Extrase din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe:
CAPITOLUL VI
Limitele exercitării dreptului de autor
(...)
Art. 35
(1) Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare:
(...)
b) utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului;
(...)
(2) În condițiile prevăzute la alin. (1), sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
(...)
c) de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informațiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării;
(...)
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), e), f), i) și la alin. (2) trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil;
(...)
Art. 187
(1) Încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispozițiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun.
Art. 194
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet ori prin alte rețele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricanților de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Art. 196
(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege:
a) reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe;
Art. 197
(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie.
Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.