Coșul dvs. de cumpărături este gol.

Procesul de învățare al sufletului
Procesul de învățare al sufletului

Dragi prieteni,

Sunt Maria Magdalena. Vă salut cu toată bucuria și cu un sentiment de conexiune.

Cu toții sunteți dedicați unei căi interioare cu o mare determinare. Singurul lucru care vă aduce împlinire reală este atunci când începeți să auziți și să înțelegeți vocea propriei voastre inimi și a propriului suflet, care este, pentru toți, la fel de importantă precum oxigenul pe care îl respirați, la fel de firească precum pâinea și apa care vă hrănesc corpul ca să puteți trăi fizic. Iar acea dedicare înseamnă că în voi s-a produs deja o schimbare în conștiință, care, în cazul multora dintre voi, s-a produs înainte să vă nașteți în această viață. Sufletul vostru se afla într-o anumită etapă a dezvoltării sale, a evoluției sale. El a simțit că acum a fost momentul unei întrupări pământești în care el a putut cu adevărat să se lase să fie văzut; o viață în care sufletul vostru putea curge cu adevărat prin realitatea pământească a vieții de zi cu zi.

E nevoie de mai multe vieți pământești înainte să puteți auzi chemarea sufletului în acest mod. În viețile anterioare, a fost necesar și adecvat să dobândiți experiență în ceea ce privește viața de pe Pământ. Sufletul are nevoie de timp pentru a se obișnui cu viața pământească și cu dinamica emoțională și fizică ce se desfășoară aici. A ne afla aici este un proces de învățare pentru suflet. Într-un sens, sufletul știe deja totul înainte de a începe să se întrupeze, însă această cunoaștere nu a fost trăită ca experiență cu adevărat, astfel încât nu a ajuns să fie înrădăcinată adânc. Prin urmare, această cunoaștere nu este înțelepciune bazată pe experiență. Spus la modul simplu, este vorba de a face diferența între cunoașterea teoretică și cea practică. În esența lui, sufletul știe deja totul, însă prin trăirea experienței vieții în diferite forme și încarnări, acestă știință devine înțelepciune care este practică și palpabilă, și așa se naște iubirea.

Atunci când înțelepciunea coboară cu adevărat într-o formă umană pământească, nu cunoașterea teoretică este cea care deosebește individul, ci mai curând căldura, iubirea, răbdarea și compasiunea pe care persoana respectivă o radiază spre alți oameni. Iar asta înseamnă că în conștiința sufletească a acelei persoane s-a produs o alchimizare, o transformare. Această schimbare se poate produce doar dacă sufletul respectiv a trecut prin procesul încarnării - calea prin carne și sânge, prin durere, prin maximele și minimele a tot felul de emoții. Aceste experiențe sunt necesare pentru a se putea naște o înțelepciune și iubire vii. Din acest punct de vedere, a deveni o ființă umană pe Pământ, a fi născut(ă) în corpul fizic, a avea de a face cu ignoranța, durerea și îndoiala este un act eroic. În mod deliberat, permiteți unei părți a conștiinței și cunoașterii voastre interioare să fie ascunsă pentru a putea întruchipa înțelepciunea la un nivel mult mai profund.

Ceea ce descriu aici este de fapt ce înseamnă channeling-ul, sau a deveni un „canal”/medium, în sensul cel mai larg al cuvântului. Channeling nu înseamnă doar primirea unui mesaj, ci este întregul proces al conectării esenței voastre divine, prin suflet, cu un corp pământesc, printr-o întrupare fizică și o contractare a conștiinței, astfel încât să deveniți o formă specifică în timp și spațiu.

Ceea ce pare să fie coborârea în limitare, în întuneric, creează o cale spre lumină - o lumină mai mare care nu exista înainte. Acesta este procesul creator în care intrați cu propriul vostru suflet. Înseamnă foarte mult atunci când ați devenit o ființă umană pe Pământ și vă conectați din nou cu sufletul vostru, cu originea voastră, și încercați să îl manifestați în viața voastră de zi cu zi. Face parte din dezvoltarea unui suflet faptul că, pentru a dobândi experiență, el trebuie să uite de sine pentru o vreme îndelungată și să se obișnuiască cu existența pământească. Din acest motiv, este necesar ca la început -și pentru o perioadă de timp foarte lungă- să dați uitării înțelepciunea și cunoașterea inițiale, și să ajungeți să fiți scufundați în energiile puternice și constrângătoare ale Pământului.

Însă, pentru unii dintre voi, acum este momentul să vă ridicați din nou vibrațiile către Sursa din care v-ați născut, și din nou să recunoașteți și să auziți vocea sufletului vostru. În acest fel, începeți să vedeți cu adevărat scopul evoluției voastre: acela de a uni tărâmul celest al cunoașterii divine cu tărâmul pământesc al simțirii și experienței. Atunci sunteți un „canal” între Cer și Pământ și creați ceva nou, ceva care este semnificativ pentru Creație ca întreg. Cu alte cuvinte, sunteți pregătiți.

Aș vrea să scot în evidență ceea ce contează în această conexiune cu înțelepciunea de ordin mai înalt și energia sufletului vostru, care au ajuns să fie foarte experimentate datorită multor încarnări ale voastre de la începuturi. Ceea ce vă ține pe loc de la a permite cu adevărat energiei autentice a înțelepciunii dobândite a sufletului vostru să se manifeste este faptul că vă considerați mici. Pentru a permite energiei sufletești să fie prezentă aici și acum este necesar să îndrăzniți să credeți în propria voastră măreție. Este necesar să acceptați ca adevărat faptul că în realitate sunteți îngerul radiant de Lumină care a fost modelat de un tărâm divin și, de asemenea, de multe vieți și întrupări în care v-ați luptat să învingeți durerea și neliniștea, și ați ajuns să fiți din ce în ce mai conștienți de cine sunteți cu adevărat. Este necesar să recunoașteți măreția ființei voastre, propria voastră istorie, și să spuneți: „- Eu sunt asta”. Este ceea ce e necesar să faceți acum pentru ca sufletul vostru să se întrupeze complet, să poată curge prin corpul vostru și prin ființa voastră pământească.

Aș vrea acum să vă cer să vă examinați și să vedeți în care privință credeți că sunteți nemerituoși, insuficient de buni - sau chiar răi, ca și cum ați fi făcut ceva îngrozitor. Poate că aveți un sentiment de a fi comis un păcat sau de eșec. Pentru un moment, acordați întreaga voastră atenție propriului vostru câmp energetic și vedeți dacă acolo pe undeva nu cumva se arată vreun punct întunecat. E posibil să se manifeste ca durere sau tensiune, ceea ce poate menține gânduri negative despre voi. Priviți cu intenția de a afla dacă se întâmplă acest lucru. Poate că vedeți că apare un copil sau pur și simplu aveți un sentiment, dar care este o povară pe care o duceți cu voi. Totuși, v-ați obișnuit atât de mult cu unele dintre aceste poveri, încât nu le mai simțiți ca atare. Credeți că aceste poveri fac parte din starea voastră normală. Însă o stare normală este o stare plină de bucurie. Starea normală, echilibrată, este să vă acceptați, să aveți încredere în viață și să o acceptați, cu un sentiment că vă este bine așa cum sunteți. Nu că sunteți perfecți, conform vreunui ideal din exteriorul vostru, ci că sunteți bine pur și simplu pentru că sunteți o parte inseparabilă a întregului. Aparțineți, sunteți importanți și sunteți liberi să explorați orice doriți să explorați.

Sunt permise și gândurile de supărare sau negative, cum sunt îndoiala, disperarea și opunerea rezistenței. Priviți pentru un moment la ce se află acolo. Vedeți dacă în voi este o neplăcere sau un sentiment negativ, ori o rezistență opusă față de viața de pe Pământ. Sau, dacă nu cumva nu vă simțiți bineveniți aici, ori vă simțiți răniți pentru că nu vă simțiți recunoscuți, sau dacă nu cumva vi s-a spus că nu sunteți suficient de buni așa cum sunteți. În aproape toți oamenii se află imagini de nevrednicie, și este important să identificați aceste imagini și să le îmbrățișați cu lumina voastră, deoarece, de fapt, asta este ceea ce vă blochează canalul. Iar când spun canal, mă refer la sensul cel mai larg al cuvântului: a fi deschiși față de sufletul vostru.

Inspirați adânc pentru a vă calma abdomenul. Invitați energia sufletului să vină cu adevărat în corpul vostru, în inima voastră și mai ales în abdomenul vostru, care, d.p.d.v. energetic, este locul puterii și împământării, dar și locul în care e posibil să aveți răni profunde. Vedeți dacă puteți crea și avea un sentiment de demnitate. Abdomenul vostru știe cum să facă asta; el este conectat cu Pământul și știe că aveți un loc natural aici și în Cosmos; că sunteți bineveniți aici pe Pământ.

Oare în abdomenul vostru există o percepție tăcută că sunteți în regulă? Conectați-vă cu acea cunoaștere și pur și simplu faceți loc pentru voi înșivă. Imaginați-vă că în jurul corpului vostru este un spațiu energetic - atât de larg cât simțiți că e potrivit pentru voi, și suficient de mare încât să cuprindă lumina voastră. Permiteți acelui spațiu să ajungă până la tălpile picioarelor voastre și chiar să intre în Pământ. Simțiți că vă aflați cu adevărat acolo. Este posibil ca unii dintre voi să simtă că energia voastră sufletească vrea să se tragă înapoi în sus atunci când faceți asta, din cauza amintirilor subconștiente de respingere și chiar de violență, ceea ce face să fie prea dureros să vă aflați aici. Însă vă cer să mergeți acolo oricum, și să vă spuneți că aici sunteți în siguranță. Umpleți-vă abdomenul cu lumina sufletului vostru; simțiți că sunteți bineveniți aici. Lăsați lumina să se miște prin picioarele voastre, prin coapse, prin genunchi, prin gambe și labele picioarelor, și să intre în Pământ. Intenția channeling-ului este ca esența voastră să curgă în Pământ. Simțiți cât de măreți și frumoși sunteți, și modul în care măreția voastră îi inspiră și ajută pe alții. Nu stânjeniți pe nimeni cu măreția voastră.

Acesta este mesajul meu de azi. Atunci când vine vorba de a vă manifesta sufletul, căutați imagini vechi de nevrednicie care mai sunt prezente încă în viața voastră și practicați umplerea abdomenului și a primelor chakre cu lumina sufletului vostru. Aici este locul unde acesta devine real și palpabil și curge în Pământ. Aceasta este intenția și asta este ceea ce vă umple cel mai mult.

 

 

Traducere: George Acu, 18 octombrie 2018

Sursa articolului: jeshua.net; © Pamela Kribbe

Sursa imaginii: elenalist.wixsite.com/startravelermessages/cosmic-soul-keys

Acest articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze nota de la sfârșit și un link vizibil spre această pagină - https://www.proxima-mundi.ro/articole/procesul-de-invatare-al-sufletului

 

De aceeași autoare a apărut o carte excepțională, Femeia interzisă vorbește: Conversații cu Maria Magdalena.